marți, 24 octombrie 2017

Imnul ortodoxiei




Imnul ortodoxiei

Pentru ce te zbaţi în patimi şi-n păcat?
Pe Iisus cel răstignit şi înviat
Să-l primeşti că El e mare
Şi e bun cu fiecare, orişicând
El te caută prin lume suspinând.
De ce fugi de jertfa crucii tot mereu?
Că ea ne-a spălat păcatul cel mai greu
Tu nu vezi că viaţa trece
Vine moartea groapa-i rece, pe vecii
Iară sufletu-i în iadul cu urgii.
De ce râzi de rugăciune şi de post?
De Biserica cu slujbele cu rost.
Tu nu ştii de rugăciune
Ce amară-nşelăciune, te-a rănit
Şi te-a amăgit satana cel smintit
Azi Biserica te chemă cu al său glas
Ca să vii la rugăciune-n orice ceas
Şi s-asculţi slujba cea sfantă
În Altar îngerii cântă, lui Iisus
Heruvimi cu aripi multe vin de sus.
Şi toţi cântă cu preoţii într-un cor
Nevăzuţi de ochii noştri ai tuturor,
Numai de fiinţe alese,
Ce le-au dat daruri prin mese, Duhul Sfânt
Ca să-ntărească credinţa pe pământ.
Credinţa cea ortodoxă a lui Iisus
Cu şapte Taine curate, cum le-a spus
Cine Trupul lui primeşte
Cu Iisus se-mpărtăşeşte, dragul meu
El trăieşte, cu nădejdea-n Dumnezeu.
Şi Măicuţa lui cea sfântă-l va păzi
Cu puterea Sfintei Cruci îl va umbri
De satana cel smintit
Ce pe creştini i-amăgit, ca un hoţ
Şi îi trage-n rătăcire mai pe toţi.
Proorocia mincinoasăs-a-nmulţit
Şi satana multe sate-a dobândit
formând secte amăgitoare
De suflete pierzătoare, pe pământ.
Hulind preoţia şi lucrul sfânt.
Să nu te laşi amăgit iubitul meu
De satana cel smintit, duşmanul tău
Vino-n Biserica sfântă, dragul meu
Şi răsplata o primeşti la Dumnezeu.
Biserica cea sfinţită să n-o uiţi
Că-i izvor de viaţă de la Sfinţi Părinţi
În ea vei găsi lumină
Mîntuirea ta deplină, orişicând
Adevărul este unul pe pământ.
Pământul cu ale sale-i trecător
Iar tu omule pe lume eşti un călător
Azi eşti tânăr şi-n putere
Frumuseţe, bani, avere, vrei să dobândeşti
Mâine-o mână de ţărână tu mai eşti.
Toate se vor schimba ca şi cum n-au fost
Se va schimba pe vecie al vieţii rost
Fiecare-şi va lua plata
După cum ne va fi fapta, dragul meu
Peste toate-mpărăţi-va Dumnezeu.

Sunt cateva versuri cu care ne putem identifica!



duminică, 15 octombrie 2017

Maica Domnului „Pantanassa” – vindecătoarea de cancer

Maica Domnului „Pantanassa” – vindecătoarea de cancer
(15 octombrie)

Această icoană făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu este o icoană pe lemn, portabilă, zugrăvită în secolul al XVII-lea, şi a fost adusă, de către obştea lui Gheron Iosif Vatopedinul, de la Nea Skiti la Mănăstirea Vatoped. Icoana se află pe proschinitarul din stânga al bisericii mari.


Icoana Maicii Domnului „Pantanassa”

Prima dovadă că această icoană are un har deosebit a fost următoarea întâmplare:Într-o zi, un tânăr din Cipru a intrat în biserică să se închine. Îndreptându-se către icoană, Gheron Iosif a văzut deodată că faţa Maicii Domnului străluceşte. În acelaşi moment, o putere nevăzută l-a aruncat pe tânăr la pământ. Îndată ce şi-a revenit, a mărturisit cu lacrimi părinţilor că era necredincios, dispreţuind poruncile lui Dumnezeu şi se ocupa cu vrăjitoria. Astfel, intervenţia miraculoasă a Născătoarei de Dumnezeu l-a convins pe tânăr să-şi schimbe viaţa şi să devină un bun credincios.Această icoană are de la Dumnezeu şi harul deosebit de a vindeca înfricoşătoarea boală a cancerului. Sunt cunoscute foarte multe cazuri de canceroşi vindecaţi recent, după citirea acatistului sau a paraclisului Maicii Domnului „Pantanassa”.

Troparul Icoanei Maicii Domnului "Pantanassa"
Glasul al 4-lea.

Pe cei ce cu dragoste icoana ta o cinstesc,
cerând cu evlavie dumnezeiescul ei har, auzi’i de-a pururea;
toată împresurarea risipeşte-le grabnic,
turma ta o păzeşte de primejdia toată,
a-toate-Împărăteasă şi Maică a Domnului.

PENTRU MAICA MEA SI MAICA TUTURORA!

TOTUL POATE DOMNUL CU PUTEREA, 
TOTUL POATE MAICA CU RUGĂCIUNEA,
TOTUL ESTE CU PUTIINȚĂ CELUI CE CREDE,
ȘI CERE AJUTORUL DIN INIMĂ,
SPRE FOLOSUL, ȘI MÂNTUIREA FIECĂRUIA,
ȘI SPRE SLAVA LUI DUMNEZEU,
SUPRACINSTIREA MAICII LUI,

ȘI CINSTIREA SFINȚILOR LUI. 


Mulțumesc ca ne-ai vindecat 
de păcat,de cancer, și de altele pe care nu le știm,
căci nu ne-ai lăsat să pierim, 
ci ne-ai ajutat să ne îndreptăm,
viața lui Dumnezeu să o închinăm!
Maică, nu ne lăsa nici de acum,
Să o luăm pe alt drum,
Ci să luăm Crucea Lui Hristos, 
Cu harul Tău și-al Fiului Tău!



De asemenea, multe minuni au avut loc în ultimii ani în Rusia, după ce au fost duse – la cererea Patriarhului Moscovei – trei copii ale icoanei „Pantanassa”: una la biserica Tuturor Sfinţilor din Krasnoe Selo, Moscova, a doua la Mănăstirea Schimbării la Faţă a Mântuitorului din Novospaski, iar a treia la Mănăstirea Valaam.
Câteva icoane ale Maicii Domnului „Pantanassa” vindecătoare de cancer – copii după original – pot fi găsite spre închinare şi în România: la Biserica Rusă din Bucureşti, la Mănăstirea Oaşa din judeţul Alba şi la Mănăstirea Şinca Nouă din judeţul Braşov.
De asemenea, parohia ortodoxă română „Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Mucenic Alban” din Luton, Marea Britanie, a primit în primăvara anului 2014, ca binecuvântare, o copie a icoanei Maicii Domnului „Pantanassa” de la Mănăstirea Vatoped.
Aşadar, să alergăm cu credinţă la ajutorul acestor icoane, cerând ulei de la candela Maicii Domnului şi aghiasmă şi citind în faţa icoanei acatistul sau paraclisul Maicii Domnului.
La Mănăstirea Vatoped, icoana Maicii Domnului „Pantanassa” este sărbătorită pe 15 Octombrie, în timp ce la Metocul „Sfântul Nicolae” din Porto Lagos prăznuirea se face pe 11 septembrie.
În Rusia, icoana este sărbătorită pe 18 August.

ACATISTUL
https://doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-maicii-domnului-pantanassa-vindecatoarea-de-cancer

PARACLISUL
https://doxologia.ro/ceaslov/paraclise/paraclisul-de-minuni-facatoarei-icoane-pantanassa



sâmbătă, 14 octombrie 2017

"Biserica Ortodoxa are cei mai multi sfinti".

"Biserica Ortodoxa are cei mai multi sfinti" - a spus-o un crestin romano catolic.


Pana la 1054, Biserica cea una sfanta soborniceasca si apostoleasca a dat multime de sfinti (era atunci UNA SFANTA BISERICA, SI TOTI UNITI IN UNA(BISERICA MAMA)(UNUL SINGUR ESTE DUMNEZEU, UNA SINGURA ESTE ORTODOXIA, UNUL SINGUR ESTE ADEVARUL), nu peste o mie cum sunt acum(nu mai multi dumnezei)), prin Duhul Sfant si invatatura de credinta nestirbita, dar dupa marea schisma, numai singura Biserica Ortodoxa a tinut intregă marturisirea adevarului de credinta si la predaniile si invataturile de Duh Sfant insufletite ale sfintilor apostoli si sfintilor parinti de dupa acestia, a episcopilor si preotilor, care nu numai ca au pastrat intreagă credinta INTR-UNA SFANTA SOBORNICEASCA SI APOSTOLEASCA BISERICA, DAR AU SI  PRACTICAT-O IN VIATA LOR, UNII DINTRE EI, SAU CEI MAI MULTI CU PRETUL VIETII, SAU A JERTFEI DE ZI CU ZI, SFINTINDU-SE LORUSI biserica sfintita prin venirea si primirea Duhului Sfant: "Iar cand va veni Mangaietorul pe care ii voi trimite voua de la Tatal, Duhul adevarului, care de la Tatal purcede, acela va marturisi pentru Mine" (Ioan XV, 26).SI PRIN CARE BISERICA ERA SFINTITA SI SFINTEA LUMEA PRIN ACESTI DE DUMNEZEU SI DE DUH SFANT PURTATORI PARINTI, ASTFEL CREDINTA S-A INMULTIT IN TOATA LUMEA, SI A IZVORAT MULTIME DE SFINTI, CA STELELE DE PE CER, SI CONTINUA PRIN BISERICA MAMA SA O FACA IN CONTINUARE, CARE A IZVORAT SI DUPA 1054, SI CONTINUA  PANA IN ZIUA DE AZI, SA DEA MULTIME DE SFINTI, FIINDCA RAMANE PASTRATOARE, PURTATOARE, SI SFINTITOARE PRIN DUHUL SFANT, DUHUL ADEVARULUI: "Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi.Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată.De păcat, pentru că ei nu cred în Mine;De dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea;Şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat.Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi.Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti.Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti.Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă." (Ioan XVI, 7-15).

"Iar cand va veni Mangaietorul pe care ii voi trimite voua de la Tatal, Duhul adevarului, care de la Tatal purcede, acela va marturisi pentru Mine" (Ioan XV, 26).

Aceste cuvinte au o importanta covarsitoare pentru combaterea romano-catolicilor, care invata ca Sf. Duh purcede si de la Tatal si de la Fiul (Filioque). Mantuitorul arata precis ca Sf. Duh, a treia persoana a Sf. Treimi, purcede din vesnicie numai din Tatal, dar ca in lume se trimite temporar de catre Fiul. Intre purcedere si trimitere deosebirea este, asa dar, si de mod si de timp, si trebue pastrata cu strictete in definirea dreptei credinte cu privire la Sf. Treime.


joi, 12 octombrie 2017

Cum ne sunt gandurile asa ne este si viata

Staretul Tadei : 

"Cum ne sunt gandurile asa ne este si viata"



Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa din Serbia (1914-2003)

O convorbire cat o carte!