Rugăciunea către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
(Rugăciunea sfântului mucenic al lui Hristos,
înainte să i se taie capul cu sabia)
"Mântuitorul
celor necăjiţi, scăparea celor izgoniţi, nădejdea celor fără de nădejde, Doamne
Dumnezeul meu, auzi rugăciunea robului Tău şi caută spre mine şi mă miluieşte.
Izbăveşte-mă de meşteşugirile potrivnicului, şi-mi dă putere, ca până în
sfârşit, să păzesc neschimbată mărturisirea numelui Tău cel Sfânt. Nu mă lăsa,
Stăpîne, pentru păcatele mele, ca să nu zică niciodată vrăjmaşii mei:
"Unde este Dumnezeul lui?" Arată puterea Ta şi preamăreşte numele Tău
în mine, netrebnicul robul Tău. Trimite pe îngerul Tău, pe păzitorul
nevredniciei mele, Cel ce ai prefăcut în rouă cuptorul Babilonului şi pe
sfinţii Tăi tineri i-ai păzit nevătămaţi, Doamne, că bine eşti cuvântat în
veci. Amin".
"Caută
din cer, Doamne, şi vezi osteneala mea. Auzi suspinul ticălosului Tău rob, că
s-au înmulţit vrăjmaşii mei şi cu urâciune nedreaptă m-au urât, pentru numele
Tău cel Sfânt. Deci Tu Însuţi mă vindecă, Stăpâne, că s-au tulburat oasele mele
şi-mi dă răbdare până în sfârşit ca să nu zică vreodată vrăjmaşul meu:
"M-am întărit asupra lui"".
"Minunată
fă, Doamne, mila Ta spre mine, îndreptează paşii mei spre mărturisirea Ta şi
săvîrşeşte alergarea mea întru credinţa Ta; ca întru toţi să se preaslăvească
numele Tău cel Preasfânt!"
"Bine eşti cuvântat, Doamne, Dumnezeul meu, că n-ai
veselit pe vrăjmaşii mei, ci ai izbăvit sufletul meu ca pe o pasăre din cursa
vânătorilor! Auzi-mă şi acum, Stăpîne, şi stai înaintea robului Tău în ceasul
acesta de la sfârşit şi izbăveşte sufletul meu de meşteşugirile duhului celui
din văzduh, al vrăjmaşului celui mare şi de duhurile cele necurate. Şi să nu le
socoteşti păcatul celor ce au greşit înaintea mea, în neputinţa lor, ci iertare
şi dragoste arată-le lor, ca şi aceia, cunoscându-Te, să câştige parte din
Împărăţia Ta, împreună cu aleşii Tăi. Primeşte şi sufletul meu, împreună cu cei
ce bine Ţi-au plăcut în veac, trecând cu vederea toate greşelile mele cele cu
ştiinţă şi cu neştiinţă. Adu-ţi aminte, Stăpâne, de cei ce cheamă numele Tău
Cel cu mare cuviinţă, că binecuvântat şi preaslăvit eşti în veci. Amin".
Vedenia staretului Ioasaf din man. sf. Sava, anul 1854.(Este vorba despre o minune infricosata si mare a sf. m.mc. Gheorghe, purtatorul de biruinta a lui Hristos)






